Începe o nouă ediție a festivalului Baroc, la Timișoara
Published by în
Începe astăzi o nouă ediţie a Festivalului Baroc Timișoara 2017, proiect ce se va derula până în data de 24 octombrie. Primul concert al ediţiei este dedicat memoriei împărătesei Maria Theresia, de la a cărei naştere se împlinesc în 2017, 300 de ani. Concertul are loc de la ora 20.00 la Domul Romano-Catolic şi se va desfășura sub conducerea muzicală a lui Walter Kindl, avându-i ca soliști pe soprana Alina Todea, mezzo-soprana Maria Virginia Oniță, tenorul Daniel Zah şi baritonul Lucian Oniță. Participă Corul de cameră al Filarmonicii „Banatul” şi Capella Academica Timisiensis. La orgă se va afla Silviana Ana Cîrdu. Programul exclusiv mozartian cuprinde Sonata KV 278 în Do major, Waisenhausmesse KV 139 şi Te Deum KV 141.