Primăria Timișoara

25.09.2017

Primăria Municipiului Timişoara şi Asociaţia Festivalul Baroc Timişoara organizează, în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Episcopia Romano-Catolică Timișoara, în perioada 18-24 octombrie 2017, cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Baroc Timișoara. Sub motto-ul „În octombrie, barocul înfloreşte!”, festivalul îşi propune să aducă în această toamnă, în faţa scenelor, iubitorii spiritului baroc atât de prezent în Timişoara.

Evenimentul s-a bucurat pe parcursul ediţiilor trecute, de prezenţa unor artişti de renume atât din România, cât şi din mediul internaţional: Jordi Savall & Ansamblul Hesperion XXI, Ansamblul L`Arpeggiata, Răzvan Mazilu, Ilie Stepan, Violoncellissimo, AD-HOC, Ansamblul Anton Pann, Caius Hera, Vincent Segal. De asemenea, Festivalul Baroc Timişoara a fost înscris pe lista celor mai importante evenimente de gen la nivel internaţional de către renumitul Centru Muzică Barocă de la Versailles.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.