Tag Archives: fireshow

Spectacol de muzică veche și foc în aer liber la Bastionul Theresia

afis aetheris

Un nou eveniment se alătură celor deja anunțate în cadrul Festivalului Baroc. De data aceasta, vom fi prezenți la Bastionul Theresia, unul dintre locațiile cheie ale cetății Timișoarei. În curtea monumentului vechi de secole, se vor îmbina maiestuos istoria, muzica veche și focul- cel care purifică și dă viață.

Astfel, în data de 18 octombrie, 2015, de la ora 19.30, vă invităm să participați la un concert susținut de vechii menestreli ai cetății-Peregrinii. Pe ei îi știți deja! Peregrinii erau muzicienii rătăcitori care întreţineau atmosfera în zilele de carnaval urban din vremurile de demult. Astăzi, Peregrinii interpretează melodii autentice, salvate astfel de la uitare, care ilustrează momentele importante ale istoriei oraşului pe care îl iubesc.

Alături de ei, vor întreține magia secolelor trecute cei de la Fireshow by Amaris Agni. Chemarea fascinantă a focului a adunat din toate colțurile țării tineri pasionați de artă, dans și spectacol. Îmblânzitorii flăcărilor vor aduce pe scena Timișoarei reprezentații inedite, care vă vor purta departe, într-o lume de poveste, unde stăpân este cel mai misterios dintre elementele naturii: focul.

Intrarea este gratuită! Vă așteptăm!